Cum au ajuns oamenii să iubească perdelele

O casă fără perdele poate să pară rece și neprimitoare. Atunci când te muți, oricât de atent ai aranja tot mobilierul în casă, până nu agăți perdelele, casa tot neterminată arată. Nu se întâmplă des să vă întrebați de unde vin perdelele din casa voastră. În cel mai fericit caz, de la Inedit Design. Dar omenirea nu a fost dintotdeauna atât de norocoasă. Au existat vremuri în care Inedit Design încă nu apăruse – dar chiar și atunci, oamenii au avut nevoie de perdele, așa că a fost nevoie să le inventeze.

Încă nu se cunoaște anul exact în care perdelele au fost folosite pentru prima dată, dar știm că egiptenii foloseau, acum 5000 de ani, piei de animale ca perdele deasupra ușilor. Mai târziu, au folosit textile filate din in și, mai târziu din lână, mătase și bumbac în acest scop. Mai știm că la Pompei și Herculane oamenii foloseau de asemenea perdele deasupra ușilor, dar și ca despărțitoare între încăperi.

În Evul Mediu, perdelele din pânză sau piei de animale erau folosite în pragurile ușilor mai ales cu scop utilitar, pentru a se feri de curent și pentru a păstra căldura în încăperi. Scopul lor estetic inedit avea să vină ceva mai târziu. Cam acum 400 de ani, ferestrele din sticlă au început să fie folosite de majoritatea oamenilor. Dar odată cu lumina în case, intrau fără jenă și privirile neinvitate ale trecătorilor, așa că, pentru intimitate, oamenii au început să agațe în dreptul geamurilor textile, cum s-au priceput ei mai bine.

În Orient, în civilizațiile chineză, indiană sau persană, textilele utilizate pentru a decora interioarele erau deja idee folosită de ceva vreme, dar abia atunci când cruciadele sau fluxurile comerciale au permis schimbul de materiale (odată cu cel de idei), țesături alese și cu ornamente aproape inedite au început să apară și în lumea occidentală. În Italia, Franța, Anglia sau Olanda modelul a fost imediat preluat și adaptat gusturilor europenilor.

Pe la mijlocul anilor 1800, când mașinile de țesut au devenit o realitate adusă în viețile oamenilor de revoluția industrială, textilele au început să fie produse în masă. Unii oameni care își permiteau case mai mari au început să ceară sfaturi decoratorilor și arhitecților pentru a-și orna cu gust casele. O idee bună și azi.

La finalul secolului 19, se purtau și hainele încărcate și, odată cu ele, draperiile cu modele la fel de pretențioase, multe dintre ele de mătase, material preferat în epocă. Mai aproape de vremurile noastre, la mijlocul anilor 1900, cu greu mai puteai întâlni locuință în care perdelele și draperiile să nu reprezinte parte din designul interior al acesteia.

La început, oamenii au iubit perdelele pentru că au avut nevoie de ele. De soare, de căldură, de intimitate. Mai târziu, le-au iubit pentru că ele reprezentau, ca multe alte obiecte, simboluri ale statutului lor social. Dar, cu timpul, iubirea din interes a fost înlocuită de dorința fiecărui om de a-și pune amprenta asupra micului univers în care își duce viața. Ne place să alegem, să decorăm, căutăm frumosul în jurul nostru pentru că a iubi frumusețea și a o face să existe în continuare e parte din ce ne definește ca oameni. 

Dacă și voi le iubiți și vreți să le alegeți pe cele mai frumoase, potrivite și inedite, ne găsiți în showroom, în Iași, pe strada Canta nr. 60.

Abonare Newsletter

Acum îți decorăm și fereastra în care deschizi emailul. Primești un strop de culoare, sfaturi utile și cele mai noi oferte direct pe email!

Articolul anterior